Un sincer zambet... si tarziu

Cu anii batranetii ce ii poarta
Ce bine-i sta bunicului privirea
Ce a cladit istorii si-a ascuns durerea
Sub umbra unui paltin, pe o lada moarta.

Si ce frumos istoriseste dansul,
Cuvintele lui par a fi de aur
Si simti atunci ca te ineaca plansul,
Caci nu se-aseaza-n carti, nici in tezaur.

Cu fii plecati la lupta plang batranii
Insufletiti de vorba bunului bunic
Si canta mame cand focu-arde taciunii
Ce parca-aud povestea batranului amic.

Si cand la glas de cantec bunicul scump ofteaza
Imi vine-atunci in minte o veche povestire:
"Ce mult iubesc parintii copilul lor viteaz
Si cum si-un simplu zambet pastreaza-n amintire!

Dar cand lemnul in curte nu are cin' sa-l taie,
Si panza si cu acul n-au mana sa le poarte,
Cum pot ca sa razbeasca dorinte ce se-ndoaie
Si-un mic copil ce n-are pe nimeni sa le-ndrepte?

Si singur chiar luptand ca sa-si gaseasca drum
Si pas cu pas, si vorba cu vorba el aduna,
Puternic traverseaza prin munte si prin scrum
Si anii trec zburand, incet-incet s-apuna.

Copil orfan de viata, cu viata sa te lupti,
Cu chipul plin de zambet si ochiul plin de roua,
Prin ani sa simti ca duci multimea ta de cruci
Si-nca-ti aduci aminte de chipuri, numai doua.

Si viata ce-ai primit-o e insasi un mister -
Mister ce se deznoada cand zambetul pierdut,
Prin clipele ce-s date si luate-ntradevar,
Priveste spre copilul ce-abia s-a nascut.

Si daruindu-i viata, sa simti ca e al tau,
Sa simti ca-i esti parinte visului de copil,
Ca pentru a trai, te-ai infruntat cu rau,
Plecat de soarta cruda, pe camp ca un martir.

Si scurte amintiri si plansetul de prunc
Aduc acum prezente regrete si simtiri.
Da-i vremea ca sa ierti si sa privesti prelung
Spre cel care iti cere iubire si-ocrotiri.

E timpul ca sa uiti si ca sa tai tu lemnul,
Caci stii ca panza are o mana ce s-o coase,
Si cum dorinte noi razbesc apa si focul
Si-n ochii mici dar clari invat-a fi frumoase...

...Tu simti ca pentru-ntaia oara n-ai lacrimi de durere,
Caci sunt de fericire cand singur tu privesti
Cum peste ani un prunc din nou te cere,
Un prunc care se joaca si vrea sa-i spui povesti.

Povesti ce ti-au fost luate de-o mana grea de fier
Dar readuse de ochii unui baietel,
A carui palma mica te strange ca si ieri
Si nu vrei sa-i dai drumul, si nici nu vrea si el.

Si inca te intrebi pentru-a afla din plin
Misterul unui zambet ce rasarind senin
Slaveste-oriunde joaca tainica de copil
Si-apune-n urma lui durere, dor si chin."

Si luand sfarsit povestea, batranul lung gandeste
La fragedul nepot ce inca nu-ntelege.
Si-atunci in fata ta copilul se opreste
Zambeste bucuros, strigandu-te 'mosnege'.

Te tine strans de mana si nu vrea sa-ti dea drumul,
Desi el n-a-nteles, viata te-ntelege,
Si-un sincer zambet si tarziu imprastie-atunci fumul
In care-ti s-a ascuns nescrisa-a firii lege.

Ce bine-ti sta, bunicule, privirea,
Iti spun acum cu ochii plini de lacrimi,
Care-a cladit istorii si-a alungat durerea
C-un zambet rasarit din mijlocul de patimi.

Copyright © ISM, August 1999